25. 1. 2024

Estimarea performanței Grupului Krka pentru anul 2023

4 minut timp de citire

Consiliul de Administrație al Krka, d. d. a organizat astăzi o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat rezultatele preliminare neauditate ale performanței Grupului Krka pentru anul 2023, rezultate care au fost analizate ieri de către Consiliul de Supraveghere al Krka. În anul trecut, Grupul Krka a realizat venituri în valoare de 1.806,4 milioane euro, în creștere cu 88,9 milioane euro sau 5% comparativ cu anul 2022. Profitul înainte de dobânzi, impozite, depreciere și amortizare (EBITDA) a depășit jumătate de miliard de euro, iar marja EBITDA a fost de 27,8%. Conform situațiilor financiare preliminare neauditate, profitul net al Grupului Krka s-a ridicat la 311,2 milioane euro. Situațiile financiare neauditate pentru anul 2023 ale Grupului Krka și ale companiei Krka, d. d. vor fi publicate joi, 14 martie 2024.

krka-results-2023-w825

Președintele Consiliului de Administrație și Directorul General, Jože Colarič, a declarat: „Activitatea Grupului Krka în anul 2023 a fost una de succes. Am făcut față provocărilor datorită modelului nostru solid de afaceri și prin adaptarea continuă a diferitelor domenii de activitate. Am înregistrat cele mai mari venituri din istoria companiei, iar vânzările au crescut pe majoritatea piețelor pe care activăm. În pofida presiunilor inflaționiste, profitul operațional (EBIT) a atins, conform estimărilor, cel mai ridicat nivel de până acum, însumând 397,6 milioane euro, în creștere cu 4% față de anul precedent. Profitul net estimat pentru 2023 este cu 14% mai mic decât cel din 2022, ca urmare a pierderilor generate de cursul valutar, și s-a ridicat la aproximativ 311,2 milioane euro. În 2023 am obținut autorizații de punere pe piață pentru 14 produse noi și am finalizat 698 de proceduri de autorizare pe diferite piețe. La nivelul Grupului, investițiile au totalizat 131 milioane euro. În acest an, intenționăm să depășim pragul de 150 milioane euro.” „În 2023 am actualizat Strategia de Dezvoltare a Grupului Krka pentru perioada 2024-2028 și am prezentat-o Consiliului de Supraveghere. Direcțiile principale ale strategiei au fost deja comunicate public în noiembrie 2023. Strategia noastră urmărește integrarea principiilor și obiectivelor de sustenabilitate în activitatea companiei, în efortul de a menține responsabilitatea economică, socială și de mediu față de comunitățile și mediile în care operăm. Excelentul rating ESG pe care l-am primit în noiembrie anul trecut reprezintă atât o încurajare, cât și un angajament pentru dezvoltarea continuă a sustenabilității în cadrul Grupului Krka. Suntem convinși că performanțele noastre vor fi apreciate de acționari.”

Estimări privind principalii indicatori de performanță ai Grupului Krka

Mii € Estimare 2023 Realizat 2022 Indice
Venituri 1.806.391 1.717.453 105
– Din care venituri din contracte cu clienții (produse și servicii) 1.798.969 1.708.542 105
Profit înainte de dobânzi, impozite, depreciere și amortizare (EBITDA) 502.322 488.895 103
Profit operațional (EBIT) 397.625 381.211 104
Rezultat financiar net -32.519 51.862
Profit înainte de impozitare (EBT) 365.106 433.073 84
Profit net 311.174 363.662 86
Câștig pe acțiune – EPS (în €) 10,05 11,69 86
Indicatori de profitabilitate
Marja EBITDA 27,8% 28,5%
Marja EBIT 22,0% 22,2%
Marja EBT 20,2% 25,2%
Marja profitului net 17,2% 21,2%

Vânzări

În anul 2023, Grupul Krka a generat venituri din vânzări în valoare de 1.806,4 milioane euro. Din această sumă, veniturile provenite din contracte cu clienții pentru vânzarea de produse și servicii au însumat 1.799,0 milioane euro. Diferența a fost reprezentată de veniturile din contracte cu clienții aferente vânzării de materiale și de alte venituri din vânzări.

Veniturile realizate în 2023 au depășit nivelul înregistrat în anul 2022 cu 88,9 milioane euro, ceea ce reprezintă o creștere de 5%.

Vânzările de produse și servicii pe regiuni

Screenshot 2026-07-28 091651